Pe frontul de vest nimic nou

Iar eu mai ştiu că, atâta vreme cât ne vom afla în război, tot ce se duce la fund în noi, ca nişte pietroaie, se va trezi după război şi abia atunci va începe răfuiala pe viaţă şi pe moarte.

A căzut în octombrie 1918, într-o zi care s-a scurs atât de liniştit pe întregul câmp de luptă, încât comunicatul oficial s-a putut mărgini la sentinţa: „Pe frontul de vest nimic nou“

Nu ştiu dacă am încheiat toate socotelile cu ea. Dar câtă vreme va mai exista, va căuta să-şi facă drum – fie că va voi, fie că nu – acel ceva ce spune în mine „Eu“

mele, în ochii mei

Viaţa care m-a purtat de-a lungul acestor ani e încă în mâinile

Sunt foarte calm. Lunile şi anii pot veni; nu-mi vor mai lua nimic, n-au ce să-mi mai ia

Dar poate că toate lucrurile la care cuget acum pornesc numai din melancolie şi depresie şi se vor risipi de îndată ce mă voi afla sub plopii de acasă şi voi asculta fâşâitul frunzişului lor.

anii se vor scurge şi în cele din urmă ne vom duce de râpă

iar după noi creşte o generaţie, asemenea nouă în trecut, dar care ne va fi străină şi ne va da la o parte

Întorcându-ne acum, suntem obosiţi, destrămaţi, secătuiţi, dezrădăcinaţi şi fără speranţe. Nu ne vom mai putea adapta